Archive for martie, 2010
Risotto cu ciuperci
- 2 portii -
- 200 g orez special pentru risotto ~ 1 ceapa medie ~ 2 catei usturoi ~ 15 ciuperci champignon proaspete (numarul ciupercilor depinde de marimea lor) ~ 100 ml vin sec ~ 650 ml supa pui ~ 50 g parmezan ras ~ 25 g unt ~ cateva fire de patrunjel tocat ~ sare ~ piper ~ 4, 5 linguri ulei de masline.
1. Intr-o tigaie/oala teflonata caliti la foc mediu ceapa si usturoiul tocate marunt.
2. Adaugati ciupercile taiate felii si mai caliti pana ce acestea se inmoaie.
3. Supa de pui se tine la indemana pe aragaz, pe foc mediu, ca sa fie tot timpul fiebinte.
4. Cand si ciupercile s-au calit se adauga orezul si se prajeste 2 minute pana devine transparent. Dati focul la maxim si puneti vinul care se va evapora rapid, alcoolul eliminandu-se si ramanand doar aroma. Adaugati putina sare si piper.
5. Dupa ce s-a evaporat vinul dati focul mic si incepeti sa puneti supa, doar cate un polonic o data. Urmatorul polonic il puneti doar cand anteriorul polonic de supa a fost complet absorbita de orez. Amestecati constant pentru a nu se prinde orezul si pentru a deveni cremos. Aceasta etapa va dura cam 15-20 de minute, pana ce terminati toata supa.
6. Opriti focul si puneti in orez parmezanul ras si untul, amestecati rapid pana untul se topeste. Acoperiti si lasati 5 minute.
7. Presarati cu patrunjel proaspat si serviti ca si garnitura sau pur si simplu.
Coriandru (coriander)
O planta de origine mediteraneana, este cultivat pentru semintele sale parfumate, care sunt folosite la condimentarea preparatelor din carne, in special a pestelui, dar si la muraturi.
Coriandrul, coriandrum sativum, este o planta anuala, inalta de 40-70 cm. Tulpina este dreapta si ramificata in partea superioara. Inflorescenta este compusa din 5-12 flori de culoare alba. Acestea, ca si frunzele, au un miros neplacut, spre deosebire semintele plantei.
O particularitate a coriandrului este aceea ca nu toate inflorescentele ajung in acelasi timp la maturitate. Cu cat plantele sunt mai viguroase si au mai multe ramificatii, fructele se coc treptat. Ele se recolteaza cand cel putin 70% din ele se coloreaza in galben, semn ca semintele sunt mature si contin o cantitate mare de ulei aromat.
Coriandrul, ca medicament
Proprietatile sale antiinflamatorii il recomanda in tratarea afectiunilor reumatice, a bolilor rinichilor si anemiilor.
Acizii continuti, printre care cel linoleic, oleic, ascorbic sau stearic, au rolul de a normaliza valorile ridicate ale colesterolului.
Dereglarile stomacale isi gasesc remediul in coriandru, pe care il poti consuma la fiecare masa, ca adaos in supa, salata sau omleta de la micul dejun.
Mai mult, are si rol antibacterian, deci il poti consuma cu incredere pentru indepartarea balonarilor, diareei sau durerilor de stomac.
Are efect antiseptic si este un bun remediu impotriva ulcerului bucal. Improspateaza respiratia, deci poate inlocui guma de mestecat dupa fiecare masa.
Este o sursa sigura de fier, de aceea se recomanda anemicilor sau persoanelor predispuse anorexiei, stimuland secretiile stomacale si imbunatatind digestia.
Pentru femei, este un bun remediu pentru normalizarea menstrei si indepartarea durerilor.
Continutul bogat de vitamina A, C dar si fosforul, ajuta la indepartarea primelor simptome ale conjunctivitei. Are proprietati dezinfectante si protejeaza ochiul impotriva afectiunilor contagioase.
Coriandrul este considerat si un bun afrodisiac. Creste libidoul si, impreuna cu tehnicile de aromaterapie, el poate fi remediul sigur pentru imbunatairea vietii de cuplu.
Coriandrul in bucatarie
Daca ar fi sa vorbim despre coariandrul in bucatarie ar trebui sa spunem ca acesta este fratele aproape geaman al patrunjelului, cel putin la aspect, coriandrul (Coriandrum sativum) este o planta originara de pe actualul teritoriu al statului Israel, dar si din regiunea Mediteraneeana, cultivata din abundenta insa in prezent si in sudul Europei sau alte regiuni ale Asiei. Aroma acestei plante cu calitati de condiment este insa diferita fata de cea a patrunjelului. Coriandrul se foloseste foarte mult in bucataria mediteraneeana dar si in cea a Asiei Centrale, a Orientului Mijlociu, Indiana, Mexicana, latino-americana sau chiar africana.
Bere de ghimbir
Aceasta bere este una foarte usoara, slab alcoolizata si destul de populara afara. La noi nu prea a prins, pentru ca nu are alcool, iar ca pret e mai scumpa decat racoritoarele. Este vorba de berea de ghimbir. Berile clasice de ghimbir se prepara prin fermentarea drojdiilor (si acestea sunt grozave, dar se fac lent), asa ca iata o metoda pentru a obtine rezultate extraordinare si fara a pierde foarte mult timp.
- 4 portii -
- 150 g ghimbir proaspat ~ 4 linguri zahar brun ~ 2-3 lamai ~ 1 l de sifon sau apa minerala carbogazoasa ~ cateva frunze proaspete de menta
1. Radeti ghimbirul pe o razatoare mare ( puteti sa nu-l decojiti daca asa va place).
2. Puneti ghimbirul si sucul rezultat intr-un castron si presarati peste el zaharul.
3. Indepartati coaja de la 2, 3 lamai cu un instrument de decojit legume, puneti-o in castronul cu ghimbir si apoi presati-o sau zdrobiti-o cu un instrument greu (ex. un pisalog). Faceti asta timp de 10-15 secunde ca sa amestecati toate aromele.
4. Stoarceti sucul de la cele 3 lamai si turnati cea mai mare parte in acelasi castron.
5. Turnati deasupra sifonul sau apa minerala si lasati cocteilul sa rasufle circa 10 minute, apoi gustati. Daca vi se pare ca lamaile au fost prea acre mai adaugati putin zahar, daca bautura e prea dulce mai adaugati putin suc de lamaie.
6. Turnati berea de ghimrir printr-o sita cu ochiuri largi intr-un pahar mare si adaugati multa gheata si cateva ramurele de menta.
E grozava mai ales vara.
Top 10: Cele mai ciudate retete culinare
Probabil ca nici un alt aspect al vietii cotidiene nu ilustreaza mai clar diferentele culturale dintre civilizatii decat nobila arta culinara. Daca pentru un european, bucataria asiatica poate reprezenta o experienta de-a dreptul socanta, acelasi lucru se poate spune si despre un american aflat pentru prima oara in contact cu retetele de pe vechiul continent. Sa ne gandim numai la piftia, sangeretele sau tochiturile mioritice ce pot provoca serioase probleme digestive oricarui locuitor din patria adoptiva a lui Columb. Privita uneori drept un veritabil test al nervilor, bucataria traditionala poate reprezenta insa acea intima interactiune culturala prin care sa intelegem si sa ne apropiem traditiile si diversitatea unei civilizatii. Descopera va invita la un periplu prin intreaga lume, in care sa cunoasteti si sa va spuneti parerea despre unele dintre cele mai ciudate si mai extravagante retete culinare.
Kasessuppe, in original, este o reteta traditionala germana, desi exista si varianta veche romaneasca, supa de porumb si branza. Cei care au incercat renumita supa s-au declarat extrem de multumiti, gustul branzei topite in apa alaturi de ciuperci si diferite legume fiind, din cate se pare, unul care merita incercat. Varianta britanica include si bere; asa ca daca vi se pare tentanta o supa de branza si bere puteti vizita restaurantele englezesti in perioada sarbatorilor de iarna, traditia impunand ca asemenea mancaruri sa fie consumate in preajma Craciunului.
In general, se spune ca berea ideala trebuie sa fie rece, amara si sa nu faca mai mult de doua degete de spuma. Dar ce ati spune despre o bere care se mananca intinsa pe paine? Nu este o fictiune. Jeleul de bere constituie una dintre retetele traditionale in Danemarca, iar succesul sau a fost unul destul de mare si pe piata internationala, cu precadere in Germania si Marea Britanie. Berea gelatinoasa se consuma cu paine sau in combinatie cu fructe si branza. Probabil ca nu ar trebui sa ne mire acest aspect, atata vreme cat berea se poate obtine in combinatie cu mierea de albine, iar in Irlanda berea fierbinte a devenit, practic, un simbol al bucatariei acestei tari.
8.Jeleu din carapace de testoasa
Mai este cunoscut si sub numele de Guinlinggao si reprezinta unul dintre cele mai apreciate deserturi din bucataria asiatica. Se spune ca proprietatile curative ale jeleleui din carapace de testoasa sunt renumite in medicina traditionala chineza, acolo unde acesta este recomandat in tratarea afectiunilor pielii si a bolilor infectioase.
Cu toate acestea, autoritatile de la Beijing incearca diminuarea consumului de Guinlinggao al carui proces de fabricatie a dus aproape de exterminare singura specie de broasca testoasa (Cuora trifasciata) din a carei carapace se poate obtine respectivul jeleu.
Guinlinggao este servit in combinatie cu mai multe plante medicinale, printre care si renumitul Ginseng, iar succesul sau pe plan international a fost unul major, mai ales in nordul Africii si in America de Nord.
Desi este privita ca o mancare traditionala chinezeasca, carnea de cal se ragaseste in alimentatia oamenilor inca din preistorie. De fapt, consumul ei nu a incetat niciodata de-a lungul istoriei, constituind una dintre principalele surse de hrana, in special, in tarile asiatice. Pastrama este doar una dintre modalitatile in care carnea acestui animal este preparata in restaurantele de specialitate. Carnea este servita aproape cruda, datorita duritatii sale, si este asortata cu legume si ierburi aromate. Alaturi de ea pot fi servite si bucati preparate din inima aceluiasi animal.
Daca simtiti nevoia sa incercati ceva neobisnuit si periculos intr-un restaurant, Fugu este reteta perfecta. Felul traditional japonez este la mare cautare in tara Soalei Rasare acolo unde o singura portie poate costa peste 20.000 de yeni, echivalentul a 200 de dolari americani. Doritorii sunt nevoiti insa sa semneze un contract prin care isi asuma raspunderea inainte de a consuma extravagantul platou marin. Si asta pentru ca ingredientul principal al mancarii il constituie carnea unui peste originar din Oceanul Pacific (Takifugu rubripes), animal ale carui organe interne contin o doza de toxine letala pentru orice om. Toxinele se regasesc in concentratie mare si in pielea pestelui ceea ce face din procesul de fabricatie apanajul exclusiv al maestrilor bucatari niponi.
Consumul carnii de caine este asociat in general cu gastronomia coreeana sau cu cea chineza, acolo unde exista mai multe retete traditionale ce implica prepararea simpaticelor patrupede. Supa de caine este, in schimb, o reteta californiana, cu raspandire in Australia, Malaezia si chiar unele tari europene. Carnea transata in felii marunte este servita alaturi de o supa de legume si condimente, din care nu lipsesc ceapa verde, usturoiul si ghimbirul. Este recomandat a nu se servi decat dupa ce a fost condimentata cu piper rosu.
Si pentru ca tot suntem la capitolul „consumul animalelor de companie”, trebuie sa amintim o reteta traditionala din Hong Kong, Siopao, care nu inseamna altceva decat „pisica prajita”. Nu insistam, din motive evidente, asupra modului de preparare, adaugand numai ca mancarea este servita, de multe ori, in regim de fast – food, alaturi de chifle de orez fierte.
Desi se afla pe lista alimentelor interzise in Asia, datorita reducerii semnificative a numarului de cobre, sangele acestora se gaseste in pe piata neagra din China si Vietnam, acolo unde este considerat drept un veritabil medicament universal. De cele mai multe ori, sarpele este prajit si servit alaturi de cocktail.
Cu toate ca se regaseste in meniul multor popoare, inclusiv al celui roman, creierul de porc este privit cu oroare pe continentul nord – american. Cu atat mai mult cu cat in restaurantele cu specific cambodgian este servit crud, alaturi de frunze proaspete de salata. Creierul de porc nu este preparat in nici un fel, singurele condimente admise fiind piperul si zeama de lamaie.
Chiar daca pestele este considerat un aliment universal, fiind consumat pe scara larga, modurile in care este preparat difera de la o tara la alta. La mare cautare in Filipine se afla insa intestinele de peste. Acestea se servesc crude si, de cele mai multe ori, sunt asezonate cu ou fiert, felii de ceapa si condimente. Poate ca nu ar trebui sa ne mire acest fapt daca ne gadim ca, in Europa, acum mai putin de doua secole, icrele, cu exceptia caviarului, erau aruncate odata cu organele interne ale pestelui, pe motiv ca sunt murdare.
sursa: www.descopera.ro
Unt de arahide
Ideal pentru micul dejun, dar si pentru deserturi. Aceasta reteta am descoperit-o intamplator pe net si trebuie sa recunosc ca este minunata 
Ce ne trebuie
- 250 gr alune de orice fel, neprajite sau prajite foarte putin si fara coaja (mie, sincer, mi se pare mai gustos daca prajesc putin alunele) ~ un varf cutit sare ~ o lingurita ulei.
Cum facem
1. Puneti alunele si sarea in robotul de bucatarie si mixati bine pana acestea se farama si tind sa se lipeasca de marginea vasului. Opriti robotul si cu o spatula de silicon indepartati alunele de pe pereti si le impingeti catre centrul vasului.
2. Puneti uleiul si porniti iarasi robotul. La inceput o sa observati ca alunele par sa se adune formand un ghem, dar apoi se vor desface si incep sa se transforme intr-o pasta. Continuati sa mixati pana cand obtineti o consistenta cremoasa.
3. Se pune intr-un borcan si se pastreaza la frigider.
Yummy
Ultimele Comentarii