Posts filed under ‘Carte de bucate’
Limonada

Bautura mea preferata in zilele caniculare.
Ingrediente
- 3-4 lamai ~ 250 gr zahar ~ 1 litru apa plata sau minerala carbogazoasa ~ 7-8 frunze de menta ~ cuburi de gheata
Mod de preparare
1. Lamaile se spala bine si apoi se taie in jumatati pentru a fi stoarse.
2. Dupa ce ati stors toate lamaile, puneti sucul deoparte si va apucati de sirop.
3. Apa si zaharul se pun impreuna intr-o craticioara la foc mediu. Se amesteca din cand in cand pentru o topire mai eficienta a zaharului.
4. Dupa ce a inceput sa fiarba se mai lasa 2-3 min si apoi se ia de pe foc.
5. Lasati siropul rezultat sa se raceasca.
6. Cand siropul a ajuns la temperatura camerei atunci puteti adauga sucul de lamaie.
7. Amestecati bine si concentratul vostru de limonada este gata. Nu va ramane decat sa-l diluati dupa preferinte cu apa plata, apa minerala sau sifon. Adaugam feliile de lamaie pentru decor si dam carafa la frigider.
8. In momentul servirii adaugam in carafa cuburi de gheata si decoram cu frunze de menta.
Racoriti-va!
Cartofi copti cu smantana si ceapa verde

Astazi va prezint o reteta extraordinar de gustoasa, ieftina si foarte usor de preparat.
- 2 portii -
- 4 cartofi medii ~ sare ~ piper ~ ulei de masline ~ 2-3 fire de ceapa verde ~ 200-300 g smantana ~ 2-3 fire marar
Spalati bine cartofii cu un burete dupa care lasati-i sa se usuce sau stergeti-i cu un servetel. Taiati-i pe latime felii foarte subtiri, dar nu pana jos ( pentru a-mi fi mai usor si pentru a fi sigur ca nu ii tai pana jos, eu am pus de o parte si de alta a cartofului cate un capac de borcan si astfel cutitul se opreste in capace si reusesc sa nu ii tai de tot
). Presarati sare si piper dupa care adaugati cate o lingura de ulei pe fiecare cartof in parte. Bagati-i la cuptor (incalzit in prealabil) pentru circa 1 ora. Verificati daca s-au facut, deoarece timpul de coacere este conditionat si de marimea cartofilor, si daca acestia sunt patrunsi scoateti-i si serviti-i calduti cu smantana amestecata cu ceapa verde si marar (acesta din urma fiind optional).

Mango Lassi

Este o bautura indiana foarte delicioasa care se aseamana cu milkshake-ul de mango.
- 4 portii -
- 250 ml iaurt simplu ~ 130 ml lapte ~ 180 ml pulpa de mango din conserva sau 200 g mango proaspat, fara sambure si feliat ~ 3-4 lingurite de zahar (dupa gust).
Puneti toate ingredientele intr-un blender si mixati timp de 2 minute, apoi turnati in pahare si serviti. Poate fi pastrata in frigider pana la 24 de ore deoarece este o bautura pe baza de iaurt.

Paine in ou

Excelenta pentru un mic dejun reusit
. De fiecare data cand fac aceasta minunata paine in ou imi amintesc de copilarie deoarece mama obisnuia sa mi-o prepare pentru micul dejun. Si trebuie sa recunosc ca este nemaipomenita
. Puteti sa o mancati cu sare si piper, gem, zahar sau cu orice va trece prin minte si vi se pare ca merge.
- 2 portii -
- 4-6 felii de paine ~ 2,3 oua ~ 2,3 linguri lapte proaspat ~ ulei pentru prajit
1. Intr-un castron, bateti ouale impreuna cu laptele.
2. Puneti cateva linguri de ulei intr-o tigaie teflonata si lasati sa se incinga.
3. Treceti feliile de paine prin ou (in asa fel incat sa fie acoperite peste tot) si puneti-le la prajit circa 1-2 minunte pe fiecare parte (pana acestea capata o culoare aurie).
4. Dupa ce s-au rumenit scoateti-le pe un platou, asezonati cu sare si piper sau gem de orice fel si serviti imediat (sunt extraordinare si presarate cu zahar).
Salata verde

Numele stiintific al salatei este Lactuca sativa si face parte dintre salatele consumate frecvent de catre toata lumea, ea aparand in tot timpul anului. Salata verde poate fi consumata ca atare sau poate fi pregatita sub forma de supe sau ciorbe, prin adaugarea unor ingrediente.
Salata constituie un aliment de improspatare, de revigorare si de curatire a organismului. Este cunoscut efectul ei de stimulent al poftei de mancare si contribuie la obtinerea unor valori normale ale indicelui de hemoglobina, continutului in vitamine si saruri minerale.
Sarurile de iod previn si combat reumatismul
In frunzele de salata se gasesc numeroase saruri minerale, dintre care le mentionez pe cele de iod, magneziu, fosfor, cupru, arsenic si zinc, toate cu roluri importante in desfasurarea normala a proceselor metabolice. Sarurile de iod au efect antisclerotic mai ales asupra vaselor cu diametru mare, depurativ, hipotensor si asigura functionarea normala a glandei tiroide, cu rol deosebit de important pentru persoanele varstince. Sub forma naturala, sarurile minerale nu prezinta fenomene de intoleranta la iod. Sarurile de iod previn si combat reumatismul, imbatranirea precoce a tesuturilor, a hipercolesterolemiei, iar pe copii ii ajuta la crestere. Alte alimente care contin iod: algele, ceapa, usturoiul, spanacul, varza, morcovul, prazul, rosiile, perele si strugurii.
Sarurile de magneziu constituie un stimulent al celulelor, un reechilibrant nervos si un drenor hepatic. Aceste saruri intarzie imbatranirea si combat cancerul. Sarurile de magneziu se gasesc in orz, ovaz, porumb, grau, cartofi, curmale, spanac, sfecla rosie si polen. Se folosesc in astenii, tremuraturi, tulburari digestive (hepatobiliare in special), in afectiunile reumatismale si altele.
Sarurile de fosfor au rol plastic si dinamic. Ele se combina cu vitamina D si mentin la valori normale calciul din organism. De altfel, influenteaza si functionarea normala a sistemului nervos. Se gasesc in cereale, usturoi, morcov, telina, ceapa, rosii, praz, nuca, polen si struguri.
Sarurile de cupru sunt indispensabile vietii celulelor si a fomarii oaselor; ele combat afectiunile reumatice si canceroza, sunt antivirale, antiinflamatorii si intervin in functionarea tiroidei, fiind un element antiviral si antigripal. Se gasesc in migdale, nuci, alune, grau, sfecla rosie, ceapa, spanac, praz, cirese, mere, portocale, struguri, polen etc. Impreuna cu vitamina C, intervin favorabil in gripe, afectiuni reumatice etc.
Salata contribuie la stergerea urmelor stresului de peste zi
La randul lor, sarurile de zinc care sunt prezente in frunzele de salata au efect benefic in formarea globulelor rosii asupra glandelor genitale, a hipofizei si a pancreasului. Ele se mai gasesc in sfecla rosie, grau, orz, varza, spanac, rosii, piersici, portocale etc. In fine, sarurile de arsen sunt tonice si reconstituante, inlesnind respiratia. Sunt indicate in toate formele de lipsa de mancare, in unele afectiuni reumatice, in bolile de piele si ca energizante. Sunt prezente in grau, orez, usturoi, varza, spanac, morcov, cartof, mar etc.
Dar, in afara sarurilor minerale, salata mai contine si multe vitamine: A, B, C, D si E.
Existenta sarurilor minerale benefice si a principalelor vitamine dau organismului rezistenta la infectii si virusuri si elementele necesare functionarii normale a organismului. Salata mai contine multa clorofila, ce are rol antianemic, aminoacizi si mucilagii in cantitate mare cu rol deosebit de important in normalizarea digestiei si a tranzitului intestinal, fiind un real ajutor, sub forma de laxativ, pentru cei ce sufera de constipatie. Tot in salata verde se gasesc si substante chimice cu rol de hormon care explica doua calitati ale ei, si anume: salata este un sedativ, consumata mai ales seara, contribuie la stergerea urmelor stresului de peste zi si are calitatea de a induce un somn fiziologic. In al doilea rand, actiunea sedativa se manifesta sub forma unui efect anafrodisiac, de sedare sexuala, in cazurile de hiperexcitabilitate sexuala si aceasta datorita substantelor cu functie de hormon feminin (estrogen). In afara acestui efect aceste substante cu rol de hormoni au un rol deosebit de important in mentinerea integritatii pielii si a vindecarii multor afectiuni ale acesteia. Salata verde isi gaseste intrebuintari in unele maladii psihice, ale inimii (eretism cardiac), in insomnii, in unele afectiuni ale cailor respiratorii (bronsita), in diabet, in unele afectiuni reumatismale (guta, artrita), in menstre dureroase, constipatie, afectiuni hepatice etc. Din salata se prepara un decoct astfel: 1 salata bine spalata se fierbe timp de 20 minute cu circa 600 ml de apa. Se obtine un decoct cu care se curata pielea mai ales in cazurile de acnee (se pun comprese) sau psoriazis. Aceste comprese mai au si calitatea de a tonifia pielea fetei (lotionari). Se foloseste lichidul la temperatura camerei. Mastile de salata (cu decoct de salata) sunt indicate in cuperoza si intretinerea tenurilor uscate.
Risotto cu ciuperci

- 2 portii -
- 200 g orez special pentru risotto ~ 1 ceapa medie ~ 2 catei usturoi ~ 15 ciuperci champignon proaspete (numarul ciupercilor depinde de marimea lor) ~ 100 ml vin sec ~ 650 ml supa pui ~ 50 g parmezan ras ~ 25 g unt ~ cateva fire de patrunjel tocat ~ sare ~ piper ~ 4, 5 linguri ulei de masline.
1. Intr-o tigaie/oala teflonata caliti la foc mediu ceapa si usturoiul tocate marunt.
2. Adaugati ciupercile taiate felii si mai caliti pana ce acestea se inmoaie.
3. Supa de pui se tine la indemana pe aragaz, pe foc mediu, ca sa fie tot timpul fiebinte.
4. Cand si ciupercile s-au calit se adauga orezul si se prajeste 2 minute pana devine transparent. Dati focul la maxim si puneti vinul care se va evapora rapid, alcoolul eliminandu-se si ramanand doar aroma. Adaugati putina sare si piper.
5. Dupa ce s-a evaporat vinul dati focul mic si incepeti sa puneti supa, doar cate un polonic o data. Urmatorul polonic il puneti doar cand anteriorul polonic de supa a fost complet absorbita de orez. Amestecati constant pentru a nu se prinde orezul si pentru a deveni cremos. Aceasta etapa va dura cam 15-20 de minute, pana ce terminati toata supa.
6. Opriti focul si puneti in orez parmezanul ras si untul, amestecati rapid pana untul se topeste. Acoperiti si lasati 5 minute.
7. Presarati cu patrunjel proaspat si serviti ca si garnitura sau pur si simplu.
Bere de ghimbir

Aceasta bere este una foarte usoara, slab alcoolizata si destul de populara afara. La noi nu prea a prins, pentru ca nu are alcool, iar ca pret e mai scumpa decat racoritoarele. Este vorba de berea de ghimbir. Berile clasice de ghimbir se prepara prin fermentarea drojdiilor (si acestea sunt grozave, dar se fac lent), asa ca iata o metoda pentru a obtine rezultate extraordinare si fara a pierde foarte mult timp.
- 4 portii -
- 150 g ghimbir proaspat ~ 4 linguri zahar brun ~ 2-3 lamai ~ 1 l de sifon sau apa minerala carbogazoasa ~ cateva frunze proaspete de menta
1. Radeti ghimbirul pe o razatoare mare ( puteti sa nu-l decojiti daca asa va place).
2. Puneti ghimbirul si sucul rezultat intr-un castron si presarati peste el zaharul.
3. Indepartati coaja de la 2, 3 lamai cu un instrument de decojit legume, puneti-o in castronul cu ghimbir si apoi presati-o sau zdrobiti-o cu un instrument greu (ex. un pisalog). Faceti asta timp de 10-15 secunde ca sa amestecati toate aromele.
4. Stoarceti sucul de la cele 3 lamai si turnati cea mai mare parte in acelasi castron.
5. Turnati deasupra sifonul sau apa minerala si lasati cocteilul sa rasufle circa 10 minute, apoi gustati. Daca vi se pare ca lamaile au fost prea acre mai adaugati putin zahar, daca bautura e prea dulce mai adaugati putin suc de lamaie.
6. Turnati berea de ghimrir printr-o sita cu ochiuri largi intr-un pahar mare si adaugati multa gheata si cateva ramurele de menta.
E grozava mai ales vara.
Unt de arahide

Ideal pentru micul dejun, dar si pentru deserturi. Aceasta reteta am descoperit-o intamplator pe net si trebuie sa recunosc ca este minunata
Ce ne trebuie
- 250 gr alune de orice fel, neprajite sau prajite foarte putin si fara coaja (mie, sincer, mi se pare mai gustos daca prajesc putin alunele) ~ un varf cutit sare ~ o lingurita ulei.
Cum facem
1. Puneti alunele si sarea in robotul de bucatarie si mixati bine pana acestea se farama si tind sa se lipeasca de marginea vasului. Opriti robotul si cu o spatula de silicon indepartati alunele de pe pereti si le impingeti catre centrul vasului.
2. Puneti uleiul si porniti iarasi robotul. La inceput o sa observati ca alunele par sa se adune formand un ghem, dar apoi se vor desface si incep sa se transforme intr-o pasta. Continuati sa mixati pana cand obtineti o consistenta cremoasa.
3. Se pune intr-un borcan si se pastreaza la frigider.
Yummy
Spirale cu rosii si ciuperci

Trebuie sa recunosc ca imi era dor de o reteta cu paste. Dupa cum deja stiti, iubesc pastele si le-as include in absolut orice meniu.
- 2 portii -
- 300 g de paste (spirale sau orice alt tip de paste) ~ o conserva de rosii (400 g) ~ 300 g de ciuperci (champignon, proaspete) ~ o ceapa mica ~ 3-4 catei de usturoi ~ 3-4 fire patrunjel (proaspat sau uscat) ~ oregano uscat (dupa gust) ~ ulei de masline extravirgin ~ sare ~ piper.
1. Puneti pastele la fiert intr-o oala cu apa si sare (timpul de fierbere este cel mentionat pe pachet).
2. In timp ce pastele fierb, tocati ceapa si usturoiul cat de marunt puteti si puneti-le la calit in putin ulei de masline (2-3 minute).
3. Taiati ciupercile felii, sau pe jumatate daca sunt mai mici, si adaugati-le peste ceapa si usturoi. Asezonati cu sare si piper si mai caliti cateva minute, pana cand acestea se inmoaie.
4. Adaugati rosiile din conserva, oregano si lasati sa fiarba la foc mediu circa 10 minute, amestecand din cand in cand.
5. Dupa ce ati scurs pastele de apa, adaugati-le peste sosul obtinut si amestecati.
6. Inainte de a servi, presarati putin patrunjel tocat si parmezan (optional), stropiti cu putin ulei de masline extravirgin si puteti incepe
.
Absolut delicios!
Salata de fasole verde

- 2 portii -
- 400 g pastai de fasole verde. Pentru dressing: o ceapa mica ~ o lingurita mustar ~ 7-8 linguri ulei de masline extravirgin ~ o lingurita otet ~ cateva fire de patrunjel (tocat marunt) ~ sare ~ piper
1. Puneti pastaile la fiert intr-o oala cu apa si sare pana acestea se inmoaie.
2. Dressingul – intr-un castron, puneti o lingurita cu mustar, ceapa tocata cat de marunt puteti, otetul, uleiul, patrunjelul tocat marunt, sarea si piperul si amestecati totul.
3. Adaugati pastaile ( scurse de apa) peste dressingul obtinut si amestecati totul.
4. Lasati sa se raceasca si serviti ca si garnitura sau pur si simplu.
Simplu, sanatos si gustos! Nemaipomenit!










Ultimele Comentarii